http://www.green-report.ro/stiri/un-acord-climatic-la-cancun-sub-semnul-intrebarii
Conferinta pe tema schimbarilor climatice care va avea loc in Mexic anul acesta s-ar putea finaliza fara vreun acord global de reducere a gazelor cu efect de sera, potrivit expertilor citati de The Daily Star.
Cu toate acestea, statele vulnerabile vor primi o finantare incepand de la 30 miliarde de dolari pentru adaptarea la schimbarile climatice, bani promisi anul trecut, la conferinta de la Copenhaga.
“Primul motiv pentru care nu trebuie sa ne asteptam la un tratat legal dupa conferinta de la Cancun este faptul ca suntem dependenti de SUA. Iar SUA nu sunt inca de acord. Nu va exista un acord global daca SUA nu vor participa la el”, a declarat dr. Saleemul Huq, membru al Climate Change Group of the International Institute for Environment and Development din Marea Britanie.
Referindu-se la presedintele american Obama, acesta a declarat ca SUA nu vor semna niciun acord international fara existenta unei legislatii interne in acest sens. Legislatia interna din SUA a ajuns in Senat, iar daca va fi adoptata inainte de COP 16 de la Cancun ar putea duce la un acord.
„Cu toate acestea, sunt sanse mici sa fie adoptata pana atunci”, a declarat dr. Saleemul Huq.
Daca SUA, cel mai mare poluator, nu semneaza acordul, nici alte state nu o vor face.
In ce priveste rolul UE, acesta a declarat ca Uniunea nu poate realiza nimic pe cont propriu, fara sustinerea SUA, Chinei, Indiei si altor state.
“Este o perceptie gresita ca alte state a nu faca nimic daca nici SUA nu faac. Trebuie sa existe actiuni voluntare pentru reducerea emisiilor”, a mai adaugat expertul pe schimbari climatice.