http://www.realitatea.net/un-cercetator-rus-sustine-ca-vremea-de-la-pol-se-va-raci_711103.html
În loc să se încălzească, vremea de la polul nord se va răci. Avertismentul a fost lansat de un om de ştiinţă rus, care a condus o expediţie de cercetare în zonele artice.
Vladimir Sokolov, citat de Agenţia Ria Novosti, susţine că există indicii că tendinţa de încălzire a climei polare s-a schimbat. Cercetătorul rus spune că informaţiile culese de pe staţiile plutitoare de la Polul Nord arată că stratul de gheaţă a crescut.
În plus, iarna, temperaturile au scăzut, iar vara precipitaţiile s-au restrâns. În 2007, oamenii de ştiinţă au observat că stratul de gheaţă din Oceanul Artic s-a diminuat la un nivel record.