http://www.gandul.info/international/o-noua-racire-globala-ameninta-emisfera-nordica-un-nou-vulcan-islandez-ar-putea-sa-aduca-un-alt-an-fara-vara-ca-in-1816-5941312
Tonele de cenuşă "scuipate" de Eyjafjallajokull ar putea fi dublate de erupţia aşteptată a altui vulcan islandez, Katla, ceea ce ar putea obtura lumina sloară, răci atmosfera şi aduce un nou "an fără vară" precum 1816
Îngheţul a distrus culturile agricole în mai. A nins în august. Ceaţă mai pot timpul, inundaţii, circa 200.000 europeni ucişi de frig, de foame sau în urma răzmeriţelor iscate de atacarea hambarelor cu cereale. Aşa a arătat anul 1816 - cunoscut drept "anul fără vară" - în Emisfera nordică.
Tot cu o astfel de răcire globală, în locul intens mediatizatei ipoteze a încălzirii globale, s-ar putea confrunta omenirea în "cel mai rău scenariu" legat de erupţia vulcanului islandez Eyjafjallajokull. Craterul său "pufăie" încă luni bune de acum încolo. Iar cenuşii dispersate de acest vulcan i s-ar putea adăuga cea "scuipată" de un altul, Katla, care a mai erupt la sfârşitul anilor 1700.
Cu cât se scurge mai multă lavă din craterul Eyjafjallajokull, cu atât cresc şansele ca gheţarii ce acoperă Katla să se topească, astfel încât şi acesta din urmă să înceapă să degaje un nor de cenuşă. Norul "dublat" va conţine suficiente particule care să înnegrească cerul, să reducă lumina solară şi să schimbe clima.
În urma precedentei erupţii a Katla, temperatura medie în Emisfera nordică s-a redus cu 3 grade Celsius. Ulterior, "anul fără vară" a survenit erupţiei, între 1812 şi 1815, a cinci vulcani - doi în Indiile olandeze (Indonezia de azi), unul în Marea Caraibelor, unul în Filipine şi unul în Japonia. Cantitatea de cenuşă vulcanică a dus la dispariţia verii în 1816 şi la ierni năprasnice în 1817-1818.
Din SUA până în China, atmosfera s-a răcit dramatic, cu pagube uriaşe pentru agricultură, principala ramură economică a lumii de atunci. În Irlanda, foametea din cauza frigului a fost o precursoare a celei din anii 1840, când avea să înceapă emigraţia masivă către Lumea Nouă.
În SUA, frigul din nordul Coastei de Est a determinat începerea expansiunii spre Vest. În Germania, compromiterea recoltelor de ovăz şi moartea mai multor cai a stimulat extinderea căilor ferate şi a unor noi mijloace de transport precum velocipedul (precursorul bicicletei de azi) şi drezina.