print
Zi cruciala la Copenhaga pentru viitorul planetei
18.12.2009
Accesări: 241
http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles|displayArticle/articleID_19031/Zi-cruciala-la-Copenhaga-pentru-viitorul-planetei.html

Cu doar cateva ore pana la finalul summitului pe tema schimbarilor climatice, tensiunea creste in capitala daneza. Opinia publica asteapta un angajament clar in vederea reducerii poluarii din partea principalelor tari industrializate si emergente. In prim plan se afla Statele Unite si China.
Lipsa unui acord i-a facut vineri pe liderii statelor reprezentate la Copenhaga sa nu mai tina cont de programul ultimei zile a conferintei ONU, desfasurata in ultimele doua saptamani. Negocierile informale au amanat deschiderea sesiunii plenare programate.
Negocierile se purtau vineri informal la Copenhaga, iar presedintele Barack Obama si-a decalat programul pentru a intra in discutii cu usile inchise cu 19 alti lideri mondiali, in incercarea de a ajunge in ultimul moment la un acord pentru lupta impotriva incalzirii globale.
Delegatii aruncasera mai devreme vina asupra Statelor Unite si Chinei pentru faptul ca inca nu exista un acord politic pe care Obama si premierul chinez Wen Jiabao sa-l semneze in incheierea conferintei.
Presedintele francez Nicolas Sarkozy, vorbind dupa o intalnire neprogramata cu Obama si ceilalti lideri, a spus ca progresul in negocieri este intarziat de China.
Purtatorul de cuvant al lui Obama, Robert Gibbs, a spus ca presedintele s-a intalnit cu liderii Chinei si Rusiei, amandoi vazuti ca participanti-cheie in negocieri, cu sefii de stat din Australia, Marea Britanie, Franta si Germania, precum si cu lideri din tarile sarace precum Etiopia, Banglades si Columbia.
Ministrul suedez al mediului, Andreas Carlgren, care negociaza din partea UE, a spus ca inca nu a aparut nici un text pe care sa existe acord. "Acum depinde de liderii mondiali sa decida," a spus el, sugerand ca acestia vor fi presati sa ia decizii de ultim moment.
Carlgren a aruncat vina impasului de vineri dimineata asupra Chinei, care "blocheaza iar si iar" si asupra SUA care au venit prea tarziu cu o oferta imbunatatita.
Secretarul de stat american Hillary Clinton anuntase joi ca SUA vor contribui la un fond de 100 de milioane de dolari anual pana in 2020, pentru a ajuta tarile sarace sa lupte impotriva schimbarii climatice si a adopta energii curate.
Ea a insistat insa ca ajutorul va fi conditionat de impunerea unui mecanism de monitorizare, raportare si verificare, in privinta emisiilor Chinei si ale altor poluatori majori. China a protestat impotriva acestor idei.
Intr-un proiect de declaratie, tarile bogate se angajeaza sa doneze 100 de miliarde de dolari anual pana in 2020 ca ajutor climateric. De asemenea, se arata ca temperatura nu trebuie sa creasca mai mult de 2 grade Celsius.
UE si Japonia s-au angajat deja sa contribuie cu 10, respectiv 15 miliarde de dolari la fondul cu start rapid, pentru perioada 2010-2012.
Sosit joi seara in capitala daneza, presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, a subliniat pe un ton vehement necesitatea absoluta de a evita esecul.
"Nu suntem aici pentru un colocviu asupra incalzirii climatice, nu ne putem multumi ca fiecare sa-si tina discursul pregatit dinainte fara sa intre cu adevarat in dialog cu ceilalti", a spus in esenta presedintele Nicolas Sarkoy, joi seara, la mai putin de doua ore dupa aterizarea la Copenhaga, parasind textul conceput de echipele sale si dand discursului sau accente retorice neobisnuite in asemenea reuniuni:
"Esecul este interzis. Trebuie sa actionam schimbatorul de viteza pentru aceasta conferinta in care ne indreptam direct catre catastrofa. Noi suntem aici pentru a lua decizii. Mai avem la dispozitie mai putin de 24 de ore, daca vom continua tot asa, esecul va fi sigur. Toti trebuie sa facem compromisuri. Toti!
Cine va indrazni sa spuna ca transparenta e buna pentru ceilalti, dar nu pentru el? Cine va indrazni sa vina la aceasta tribuna sa spuna asa ceva", a mai clamat Nicolas Sarkozy, specificand, pentru a fi si mai clar, Europa si tarile bogate trebuie sa-si recunoasca responsabilitatea in poluarea planetei si sa plateasca deci mai mult decat ceilalti, ca SUA vor trebui sa mearga dincolo de angajamentele anuntate, iar China sa nu se sustraga de la mecanismele de verificari internationale.

Tel. +373 22 232247
Fax +373 22 232247
Copyright © 2024 "Oficiul Schimbarea Climei". Toate Drepturile Rezervate