print
SUA: Buget de 8 miliarde de dolari in 2012 pentru energia verde
15.02.2011
Accesări: 740
http://www.green-report.ro/stiri/sua-buget-de-8-miliarde-de-dolari-2012-pentru-energia-verde

Presedintele american Barack Obama a propus luni cresterea fondurilor pentru cercetare in domeniul energiei regenerabile in anul 2012, reducand subventiile pentru combustibilii fosili, informeaza Reuters.

Bugetul ofera Departamentului de Energie 29,5 miliarde de dolari pentru anul fiscal 2012, pana la 4,2% din bugetul propus pentru 2011. Circa 8 miliarde de dolari ar urma sa fie investiti in energie solara, eoliana si baterii cu tehnologie avansata.
“Cine conduce piata globala a energiei curate va conduce si trendul locurilor de munca bine platite”, a precizat administratia Obama in prezentarea bugetului.
De asemenea, bugetul va furniza 853 de milioane de dolari pentru a sustine noile tehnologii nucleare, cum ar fi reactoarele modulare de mici dimensiuni.
Pentru a obtine fonduri pentru energia curata, Casa Alba a cerut Congresului sa retraga 3,6 miliarde de dolari din subventiile acordate industriei petroliere, gazelor naturale si carbunelui, o miscare ce va duce la strangerea a 46,2 miliarde de dolari pe durata a zece ani.
Insa multi republicani se opun taierii subventiilor pentru combustibili fosili, sustinand ca ar afecta industriile care ofera locuri de munca intr-o perioada in care economia este inca fragila.
„Avand in vedere diferentele majore intre prioritatile republicanilor si cele ale Casei Albe pe tema energiei, credem ca foarte putine dintre taierile si cresterile bugetare propuse se vor concretiza prin legi”, a declarat Whitney Stanco, analist de politici energetice in cadrul MF Global.
Republicanii, care detin controlul asupra Camerei Reprezentantilor, au propus sa taie finantarea pentru programul de reducere a emisiilor al Agentiei de Protectia Mediului din SUA, pe motiv ca lupta impotriva schimbarilor climatice ar trebui sa fie o decizie a Congresului, nu a administratiei.

Tel. +373 22 232247
Fax +373 22 232247
Copyright © 2024 "Oficiul Schimbarea Climei". Toate Drepturile Rezervate