print
COP 16: SUA, presata sa-si mareasca tintele de reducere a emisiilor
08.12.2010
Accesări: 162
http://www.green-report.ro/stiri/cop-16-sua-presata-sa-si-mareasca-tintele-de-reducere-emisiilor

Reprezentantii Chinei, Indiei, Braziliei si Africii de Sud au declarat ca SUA trebuie sa-si ia angajamentul unei cresteri mai mari a tintei de reducere a emisiilor pentru ca discutiile de la Conferinta ONU de la Cancun sa progreseze, relateaza Bloomberg.

Cele patru state in curs de dezvoltare prezente la negocierile de la Cancun din Mexic au solicitat, de asemenea, statelor cu economii industrializate sa sporeasca sprijinul financiar pentru tarile care trebuie sa-si inverzeasca industriile energetice.
In timp ce Conferinta ONU ce implica participarea a 193 de tari intra pe ultima suta de metri, reprezentantii UE sunt de parere ca articolele negociate sunt prea complexe si contin articole prea disputate pentru aceasta etapa a discutiilor.
Aceste observatii intaresc supozitiile potrivit carora negocierile de la Cancun vor avea destinul celor de anul trecut de la Copenhaga, cand oficialii nu au reusit sa elaboreze un pachet de masuri concrete pentru ameliorarea schimbarilor climatice globale.
”Textele articolelor sunt inca mult prea lungi”, a declarat Connie Hedegaard, comisarul european responsabil cu politicile climatice, referindu-se la documentele ONU ce schiteaza posibilele obiective de la Cancun. ”Exista mult prea multe optiuni, iar acestea sunt prea complicate”, a mai spus comisarul.
Confruntarea liderilor
Presedintele venezuelean Hugo Chavez, Evo Morales din Bolivia si Rafael Correa din Ecuador se numara printre cei 35 de lideri care sosesc pentru ultimele zile ale conferintei. Presedintele SUA, Barack Obama, care a participat anul trecut la Summit-ul de la Copenhaga, nu va veni de aceasta data.
Delegatii cauta solutii pentru a reduce emisiile combustibililor fosili, responsabile pentru incalzirea globala, in contextul in care limitele stabilite prin Tratatul de la Kyoto expira in 2012.  
Dupa esecul de anul trecut, cand nu s-a ajuns la un acord cu caracter obligatoriu din punct de vedere legal, ONU a redus ambitiile pentru negocierile de la aceasta intalnire, concentrandu-se pe obtinerea unui acord la nivelul reglementarilor legate de protectia padurilor, verificarea reducerii emisiilor si acordarea de ajutoare climatice natiunilor in curs de dezvoltare, de pana la 100 miliarde dolari pe an.
Intr-unul din documentele elaborate de ONU, se mentioneaza faptul ca stalele lumii trebuie sa limiteze cresterea temperaturii cu ”mai putin de 2 grade Celsius”. Emisiile de dioxid de carbon au crescut cu 40% in intervalul 1990-2008, o crestere dubla fata de nivelul care ar produce o crestere de 3,5 grade Celsius in temeperatura globala, potrivit Agentiei Internationale de Energie.
Tinta SUA, ”dezamagitoare”
SUA, singura putere industrializata care nu a ratificat Protocolul de la Kyoto din 1997, si-a luat angajamentul sa-si reduca emisiile cu 17% pana in 2020, fata de cele din anul 2005. Acest lucru inseamna, de fapt, o reducere ”0” fata de nivelul din 1990, la care se raporteaza Protocolul, potrivit ministrului Mediului din India, Jairam Ramesh.
”Oferta SUA este cel putin dezamagitoare”, a spus Ramesh ieri. El s-a alaturat celorlalte state in curs de dezvoltare insistand ca tarile industrializate sa stabileasca o noua serie de angajamente fata de cele de la Kyoto, un efort despre care ONU spune ca nu este posibil la aceasta intalnire.
”Trebuie sa ramanem la Protocolul de la Kyoto, pentru ca este rezultatul unui efort pe termen lung si singurul document obligatoriu din punct de vedere juridic privind reducerea emisiilor”, a precizat ieri oficialul Chinei privind politicile climatice, Xie Zhenhua.
Acordul de la Copenhaga, compromis
SUA si UE fac presiuni pentru un nou acord climatic care sa includa angajamentele de reducere a emisiilor facute la inceputul acestui an in cadrul Summit-ului de la Copenhaga, sub forma unui acord cu caracter neobligatoriu.
SUA vrea ca pactul de la Copenhaga sa serveasca drept baza pentru un nou tratat care sa includa tinte pentru tari cu crestere economica rapida, precum China si India. Japonia, Rusia si Canada au refuzat sa semneze pentru o continuare a prevederilor Acordului de la Kyoto, care sa nu se aplica si tarilor in curs de dezvoltare. Totodata, China vrea continuarea Protocolului de la Kyoto, care impune actiuni doar din partea tarilor dezvoltate.
UE, care s-a angajat sa reduca cu 20% emisiile pana in 2020, fata de nivelul celor din 1990, a indemnat toate tarile sa faca compromisuri, aratand ca tintele ar putea fi realizate.
”Nu putem pleca de la Cancun cu mana goala”, a spus Hedegaard intr-o conferinta de presa.
Obstacolul din paduri
Bolivia a intensificat ieri apelul pentru tarile bogate de a-si lua angajamentul unor tinte mai mari de reducere a emisiilor. Negociatorul Pablo Solon, a accentuat necesitatea unor masuri mai drastice de protectie a padurilor, spunand ca metodele luate in considerare pentru stocarea carbonului in copaci nu sunt suficiente in protejarea ”drepturilor naturii”.
Ingrijorarea manifestata de America Latina este importanta deoarece, in conformitate cu normele ONU, orice negociator poate stopa progresul negocierilor cu o obiectie.

Tel. +373 22 232247
Fax +373 22 232247
Copyright © 2024 "Oficiul Schimbarea Climei". Toate Drepturile Rezervate