print
Incalzirea globala, cauza iernilor foarte reci din Europa
03.12.2010
Accesări: 143
http://www.green-report.ro/stiri/incalzirea-globala-cauza-iernilor-foarte-reci-din-europa

Vremea extrem de rece si ninsorile care au paralizat Europa saptamana aceasta ar putea avea legatura cu incalzirea globala, conform teoriei lansate de un grup de climatologi germani, citati de site-ul de stiinta maxiscience.com.

Aceasta ipoteza, care pare contradictorie la prima vedere, face parte dintr-un studiu publicat recent in“Jurnalul de Cercetare Geofizica”.
Potrivit teoriei, incalzirea climatica poate cauza ierni foarte aspre in Europa pentru ca topirea ghetarilor din estul zonei arctice antreneaza un efect de incalzire locala a straturilot inferioare de aer. Acest fenomen ar putea sta la originea unor interferente in curentii atmosferici, care racesc semnificativ emisfera nordica.
“Aceste interferente ar putea sa tripleze riscul de a avea o iarna foarte rece in Europa si in nordul Asiei”, estimeaza Vladimir Petuhov, cercetator la institutul de cercetare climatica din Potsdam.
Cercetatorul sustine ca si iernile reci din anii trecuti au fost cauzate tot de incalzirea globala si aduce ca argument rezultatele obtinute cu ajutorul softului ECHAM5, pe care l-a creat impreuna cu echipa sa. Acest soft permite efectuarea unor modele de circulatie atmosferica.
Cercetatorii au examinat Marea Barents, la nord de Norvegia si Rusia, si au observat ca aici s-au topit suprafete masive de gheata in cursul iernii 2005-2006. Topirea ghetii a coincis cu o vreme deosebit de rece, in toata Europa. Atmosfera se raceste atunci cand gheata se topeste la suprafata apei.
Conform cercetarilor, calota glaciara din estul zonei arctice se reduce in mod constant, iar scenariul cel mai posibil al viitorului consta in alternarea perioadelor foarte calde cu cele foarte reci.
“Simularile noastre ne-au valori non-liniare ale temperaturii aerului si a vantului in fata modificarilor suprafetelor inghetate de la suprafata apelor. Rezultatele arata ca o sa trecem de la cald la frig, si tot asa”, explica Vladimir Petuhov.
Pentru acesta, o schimbare brutala intre diversele mecanisme de circulatie atmosferica care se produc in zonele subpolare este foarte plauzibila, pentru ca incalzirea aerului in zona marilor Barents-Kara provoaca deja ierni foarte reci in Europa.
Studiul climatologilor germani va oferi o evaluare a schimbarilor climatice pe termen lung.

Tel. +373 22 232247
Fax +373 22 232247
Copyright © 2024 "Oficiul Schimbarea Climei". Toate Drepturile Rezervate