http://www.green-report.ro/stiri/cop-16-suanbspvede-progrese-negocierile-climatice-cu-china
Primele discutii din cadrul Summit-ului Climatic de la Cancun au un ton optimist, potrivit membrilor din delegatia SUA, care sustin ca au constatat o detensionare in negocierile cu China privind reducerea emisiilor, relateaza Reuters.
„Luna trecuta ne-am straduit mult sa ne punem de acord asupra unor probleme si sa le rezolvam. Sentimentul meu este ca am facut un real progres. Ramane de vazut care va fi deznodamantul acestei reuniuni”, a spus seful delegatiei SUA la Cancun, Jonathan Pershing, despre relatia dintre SUA si China.
Seful delegatiei chineze, Su Wei, s-a arata ceva mai rezervat cu privire progresul negocierilor pretins de americani, rezumandu-se la o declaratie formala: „Am avut un dialog sincer si deschis cu prietenii nostri americani si cred ca atat SUA, cat si China isi doresc mult un rezultat bun al discutiilor de la Cancun”.
Statele Unite si China sunt tarile cu cele mai dezvoltate economii din lume, dar si cele care polueaza cel mai mult. Washiongtonul si Beijingul se acuza reciproc ca in 2010 au depus prea putine eforturi pentru a adopta masuri de incetinire a incalzirii globala , contribuind astfel la impasul negocierilor climatice de anul acesta.
Schimbarile climatice reprezinta doar una dintre problemele care genereaza dispute in dialogul dintre cele doua mari puteri economice, pe langa comert si cursul de schimb.
Emisarul american Jonathan Pershing a tinut totodata sa dea asigurari ca administratia Obama se va tine de cuvant, iar SUA isi vor reduce emisiile cu 17 % pana in 2020 comparativ cu nivelul lor din 2005, in ciuda faptul ca, in urma alegerilor legislative din noiembrie, republicanii au preluat controlul asupra Congresului.
Securitate maxima la Cancun
Intalnirile dintre delegati au loc in Moon Palace Hotel, pazit de navele de razboi mexicane. Miza acestei reuniuni este reluarea negocierilor in vederea incheierii unui acord legal obligatoriu intre state privind reducerea emisiilor de carbon.
ONU doreste semnarea unui acord pentru un nou „fond verde” pentru ajutorarea natiunilor aflate in dezvoltare, pentru protejarea padurilor tropicale si pentru sprijin acordat celor saraci, carora le este greu sa se adapteze incalzirii globale. De asemenea, se doreste stabilirea unor tinte precise pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera.
In prima zi, la Cancun s-a mai discutat despre necesitatea combaterii efectelor nefaste ale inundatiilor, secetelor, valurilor de caldura si cresterii nivelului marii. Peste 100 de ministri ai mediului din diferite tari si aproximativ 25 de prim-ministri si presedinti se vor alatura saptamana viitoare negocierilor.
Punct critic
„Relatia noastra cu natura a ajuns la un punct critic”, a spus presedintele mexican Felipe Calderon, in deschiderea summit-ului climatic. La randul sau, Rajenda Pachauri, seful Grupului Interguvernamental al ONU privind Schimbarile Climatice (IPCC), s-a declarat ingrijorat de viteza redusa cu care se iau masuri: „Intarzierile nu fac decat decat sa creasca impactul negativ al schimbarilor climatice. Costurile necesare pentru combaterea acestora, respectiv de inlocuire a combustibililor fosili cu surse de energie regenerabila, eoliana sau solara, vor creste pe masura ce trece timpul”.
Alianta Statelor Insulare Mici a avertizat ca tari precum Tuvalu si Maldive fac deja fata unui adevarat dezastru din cauza cresterii nivelului marii, subliniind ca este nevoie urgenta de tinte mai dure pentru reducerea ritmului in care se produc schimbari climatice.
Prin aceste discutii se va incerca adoptarea unui acord care sa inlocuiasca Protocolul de la Kyoto, care impune statele bogate sa isi reduca emisiile cu 5.2% fata de nivelul din 1990, in perioada 2008-2012.
Succesul negocierilor va ajuta la recuperarea terenului pierdut anul trecut, la Copenhaga, in urma caruia a fost adoptat un acord de forma, care a statutat doar limita de 2 grade Celsius de crestere a temperaturilor globale fata de nivelurile din perioada pre-industriala.
Un esec al summit-ului climatic de la Cancun ar avea ca efect lipsa unor masuri de combaterea schimbarilor climatice care sa fie dupa anul 2012, cand expira Protocolul de la Kyoto.
Ministrul danez al mediului, Lykke Friis, considera ca summit-ul de anul trecut a generat asteptari exagerate: „Miza Summit-ului Climatic de la Cancun este foarte ridicata. Daca asteptarile de la discutiile de anul trecut, de la Copenhaga, au fost prea mari, acum trebuie sa evitam situatia inversa, in care asteptarile se situeaza la un nivel mult prea redus”.