Graniţa Uniunii Europene cu Elveţia a fost mutată paşnic, ca rezultat al încălzirii globale şi al topirii gheţarilor alpini. În alte părţi ale lumii, însă, situaţii similare pot duce la conflicte violente.
Parlamentul elveŢian a adoptat la 19 august o lege prin care deplasează vechea graniţă cu Italia cu până la 150 de metri în fostul teritoriu al vecinului peninsular. Cu câteva luni în urmă, cele două state formaseră un comitet însărcinat cu trasarea unei noi graniţe în raport cu creasta unui gheţar din apropierea localităţii Zermatt.
Anterior, frontiera din zonă fusese marcată în locuri situate chiar pe gheţar. Dar în urma topirii acestui gheţar, graniţa fixată ultima oară în 1942 a „migrat“ considerabil, arată Biroul Topografic Federal al Ţării Cantoanelor. „Demarcarea prin mijloace clasice a frontierei - prin instalarea de semne şi terminale - nu mai era vizibilă, ceea ce de obicei este cazul unei graniţe deschise.
Aceste formaţiuni orografice de pe culmile montane pot suferi schimbări semnificative, în special în urma topirii gheţarilor“, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe elveţian.
„Atunci când graniţa coincide cu creasta unui gheţar, ea trebuie să urmeze modificările progresive ale liniei naturale a crestei. În cazul unei topiri complete a gheţarului, frontiera trebuie să coincidă cu elevaţia de teren sau creasta stâncoasă emergentă“, menţionează acelaşi document. Din 1850, suprafaţa acoperită de gheţari în vestul Europei s-a diminuat cu până la 40%, în timp ce volumul gheţarilor s-a redus cu peste 50 de procente. Mai alarmant este faptul că procesul de topire a gheţarilor continuă într-un ritm accelerat.
În medie, gheţarii scad cu aproximativ 3% pe an, având un impact dramatic asupra accesului la apă potabilă şi pentru irigaţii. Previziunile sunt sumbre - cel puţin pentru Alpi, unii oameni de ştiinţă estimează că gheţarii vor dispărea complet până în anul 2050. Cazul Elveţiei şi al Italiei, care au rezolvat amiabil problema, este unul fericit. În alte părţi ale lumii, unde există cazuri similare, situaţia este mult mai tensionată.
„Schimbarea climei are potenţialul să conducă la conflicte mari, mai ales acolo unde sunt la mijloc resursele de apă“, apreciază Nick Robson, de la Institutul de Stabilitate Strategică al Asiei de Sud. Un astfel de focar de conflict se află în frământata provincie Caşmir, divizată între India şi Pakistan. Această regiune muntoasă este disputată violent încă de la separarea celor două state, din 1947.
Marile cursuri de apă ale Pakistanului, între care fluviul Indus, iau naştere ca rezultat al topirii gheţarilor din părţile controlate de India ale provinciei Caşmir. Pe măsură ce volumul acestor gheţari se diminuează de la an la an, odată cu încălzirea globală apar fenomene conexe extreme, precum inundaţii severe urmate de secetă, atunci când fluviile şi râurile nu mai sunt alimentate suficient de gheţari.
Nota de plată: 500 de miliarde de dolari pe an
Recent, Pakistanul a acuzat India că ar zăgăzui apa râului Chenab, care izvorăşte din Himalaya şi curge prin ambele ţări. Preşedintele pakistanez Asif Ali Zardari a avertizat că penuria de apă cu care se confruntă ţara sa este legată direct de relaţiile cu India. „Soluţionarea amiabilă ar putea preveni o catastrofă ecologică în Asia de Sud, dar un eşec ar putea alimenta focul nemulţumirilor care duc la extremism şi terorism“, a spus şeful statului pakistanez.
James Lee, profesor la Universitatea Americană din Washington şi expert în relaţiile dintre climă, geografie şi conflicte, vede lucrurile cam la fel. „Cred că este sigur să spunem că gheţarii din Caşmir vor fi prinşi în disputa India-Pakistan“, spune Lee. Dar Mark Zeitoun, de la Universitatea East Anglia (Marea Britanie), şi el un expert internaţional în managementul resurselor şi conflict, este unul dintre puţinii specialişti care văd o rezolvare mai paşnică. „Legătura dintre schimbarea climei şi conflict este destul de firavă. Statele care suferă crize de apă ar putea importa hrană, în loc să o cultive, reducând astfel tensiunile internaţionale“, afirmă Zeitoun. Lee este de părere că primul conflict legat direct de încălzirea globală şi resurse va izbucni la Polul Nord. Retragerea până la dispariţia pe timp de vară a gheţurilor arctice începe deja să permită accesul naval comercial şi al platformelor petroliere. Multe ţări, printre care SUA, Canada, Danemarca şi Rusia, au emis deja pretenţii teritoriale în această regiune extrem de bogată în zăcăminte până nu de mult inaccesibile. „Majoritatea ţărilor care au emis pretenţii sunt membre ale NATO, aşa că ne-am aştepta la o soluţionare paşnică a disputelor, dar Rusia este imprevizibilă“, arată Lee.
La celălalt capăt al globului, Chile şi Argentina se ceartă de multă vreme pe tema proprietăţii asupra câmpurilor de gheaţă din sudul Patagoniei. Disputa a provocat deja o criză, în 1978, putându-se reaprinde oricând, în urma topirii gheţii. „Graniţa (din acea zonă) nu este clar demarcată nici acum“, spune Lee, opinând însă că situaţia din regiune poate deveni problematică la modul serios abia prin 2048, după expirarea Tratatului Antarctic.
O altă problemă legată direct de încălzirea globală este cea a costurilor necesare pentru adaptarea oamenilor la efectele schimbării climei, precum inundaţiile, epidemiile şi despădurirea, costuri mult mai mari decât se anticipase, avertizează oamenii de ştiinţă britanici. Un studiu al Institutului Internaţional pentru Mediu şi al Institutului Grantham pentru Schimbarea Climei arată că estimarea de cost făcută anul trecut de experţi ai Naţiunilor Unite (40-170 de miliarde de dolari) este de trei ori mai mică.
Noul studiu apreciază că nota de plată pentru efectele ridicării nivelului mării (construirea de noi diguri, relocări ale populaţiei din zonele de coastă ameninţate cu inundarea etc.), ale creşterii numărului de morţi şi a infrastructurilor afectate se va ridica la peste 500 de miliarde de dolari pe an, începând cu 2030. Profesorul Martin Parry, fost copreşedinte al Grupului Interguvernamental de experţi pentru Schimbarea Climei (IPCC), spune că estimarea anterioară ignorase sectoare importante, precum cel energetic, manufacturier, comerţ cu amănuntul, minerit şi turism.
Numai Marea Britanie va cheltui „multe miliarde“ pe apărarea contra inundaţiilor, reconstruirea drumurilor şi modernizarea locuinţelor, „aşa că valoarea globală trebuie să fie mult mai mare decât cea despre care vorbeşte ONU în prezent“, spune Parry. El a adăugat că totalul va fi încă şi mai ridicat dacă se iau în calcul absolut toate consecinţele încălzirii globale, printre care refugiaţii şi migraţiile masive ale oamenilor din zone în care condiţiile de viaţă se vor înrăutăţi dincolo de limita suportabilităţii.
Mai „înclinaţi“, mai „învârtiţi“
Încălzirea globală, mai precis încălzirea apelor oceanice, poate provoca modificarea sensibilă a axei de înclinaţie a planetei, arată un studiu realizat recent de specialişti ai NASA. Acest efect al schimbării climei era deja cunoscut, dar mulţi îl considerau neglijabil; noul studiu sugerează că el trebuie luat în consideraţie la interpretarea corectă a felului în care se mişcă Pământul. Terra se învârte în jurul unei axe înclinate la aproximativ 23,5 grade faţă de verticală, dar această poziţie este departe de a fi constantă.
Axa planetară se mişcă permanent, ca reacţie la distribuţia masei pe suprafaţa globului, iar masa de apă rezultată din topirea gheţurilor are o influenţă semnificativă asupra înclinaţiei. Felix Landerer, de la Jet Propulsion Laboratory, a calculat că numai topirea gheţurilor Groenlandei provoacă deja înclinarea planetei cu o rată anuală de 2,6 centimetri, care ar putea creşte sensibil în următorii ani, pe măsură ce procesul se accelerează.
Concluzia lui Landerer şi a colegilor săi contrazice modelele vechi, potrivit cărora creşterea nivelului apelor oceanice nu ar fi provocat redistribuirea importantă a masei Pământului. Cercetătorii NASA subliniază că efectele redistribuirii vor fi relativ subtile şi nu vor provoca mişcări „nebuneşti“ ale axei planetare, care ar avea noi consecinţe nefaste asupra climei. De asemenea, încălzirea globală poate afecta şi viteza de rotaţie a planetei. Landerer şi colegii au arătat că masa planetară va fi redistribuită spre latitudini mai înalte, adică mai aproape de axă. Această apropiere accelerează viteza de rotaţie a Pământului într-o manieră similară cu cea în care patinatorii pe gheaţă se învârt mai repede atunci când îşi apropie braţele de corp.