print
Morsa e noul simbol al incalzirii globale
04.10.2010
Accesări: 178
http://www.green-report.ro/stiri/morsa-e-noul-simbol-al-incalzirii-globale

Morsa de Pacific poate fi considerata noul simbol al incalzirii globale, relateaza Reuters. Ca si in cazul ursilor polari, morsele sunt dependente de bucatile de gheata plutitoare pentru a se odihni si pentru a-si ingriji si hrani puii.

Tot ca in cazul ursilor polari, morsele sufera din cauza disparitiei ghetii ce pluteste pe oceanul Arctic in timpul verii, pentru care oamenii de stiinta dau vina pe schimbarile climatice.
Si tot ca si ursii polari, care au fost declarati amenintati cu extinctia in 2008, morsele risca sa ajunga in fruntea listei animalelor aflate in pericol de disparitie, desi, spun specialistii, este foarte greu de obtinut un numar precis al populatiei acestora pe glob.
„Nu e nevoie sa stii cati pasageri sunt pe Titanic pentru a sti ca este in pericol cand se loveste de aisberg”, a declarat Rebecca Noblin, avocat al Centrului pentru Diversitate Biologica, care a intentat proces pentru obtinerea protectiei morselor prin "Actul Speciilor in Pericol" (“Endangered Species Act”).
Primele semne ca aceste mamifere sunt afectate de topirea ghetii oceanice se arata pe plajele din nord-vestul Alaskai si de-a lungul stramtorii Bering, in nord-estul Siberiei, unde morsele se aduna cu miile din cauza lipsei bucatilor de gheata pe care sa poposeasca.
Pentru a treia oara in patru ani, grupari mari de morse s-au aglomerat vara aceasta pe liniile costiere ale Marii Chukchi in loc sa fie raspandite pe mai multe bucati plutitoare de gheata.
Gheata arctica a inregistrat al treilea record de topire din istorie, in aceasta luna. Potrivit USGS, Marea Chukchi ar putea fi complet lipsita de gheata in lunile august, septembrie si octombrie, pana la sfarsitul acestui secol.
Peste 15.000 de morse s-au aglomerat in august pe uscat in zona Point Lay, Alaska. Oamenii de stiinta au concluzionat ca va exista sansa unui declin serios al populatiei de morse, cu 40% pana 2095 din cauza topirii tot mai rapide a ghetarilor pe timpul verii.

Tel. +373 22 232247
Fax +373 22 232247
Copyright © 2024 "Oficiul Schimbarea Climei". Toate Drepturile Rezervate