Prima Contact Harta
 Română  English
 
 
Prima / Noutati / Intrevedere cu d-l Markus van der Burg
Intrevedere cu d-l Markus van der Burg
19.07.2010  
Accesări: 917   
imprimare

http://www.mediu.gov.md/md/newslst/1211/1/4360/

Joi, 15 Iulie 2010, Ministrul Mediului, Gheorghe ŞALARU a avut o întrevedere cu d-l  Markus van der Burg, care conduce în Republica Moldova misiunea din partea Companiei „Conning Asset Management Limited” din Marea Britanie.

 

   În corespundere cu  obligaţiunile ţării noastre faţă de Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la schimbarea climei, Ministerul Mediului în parteneriat cu Comisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Europa promovează un set de măsuri în această direcţie, inclusiv şi cele, care au ca obiectiv crearea la nivel naţional a unui mediu de afaceri promoţional, favorabil pentru elaborarea, promovarea şi implementarea proiectelor de sporire a eficienţei energetice şi a celor bazate pe sursele regenerabile de energie. În acest context este planificat ca pînă la sfîrşitul acestui an să fie creat un Fond de investiţii destinat finanţării a astfel de Proiecte în ţările Europei Centrale şi de Est, Fond pentru care va fi eligibilă şi Republica Moldova.

   Responsabil de crearea şi elaborarea Regulamentului de funcţionare a acestui Fond de investiţii este Compania „Conning Asset Management Limited” din Marea Britanie. Fondul va activa pe principii comerciale şi are ca obiectiv principal crearea pieţii de servicii financiare pentru Proiecte cu costuri mai mari de 3-5 milioane Euro care se vor axa pe atenuarea fenomenului schimbărilor climatice prin intermediul sporirii eficienţei energetice şi implementării surselor regenerabile de energie.

     Misiunea Companiei „Conning Asset Management Limited”, condusă de către d-l Markus van der Burg se află în perioada 15-16 iulie 2010 în Republica Moldova pentru a identifica potenţialii beneficiari ai acestui Fond şi pentru a discuta cu ei oportunităţile de funcţionare a lui. În cadrul acestei perioade sunt preconizate o serie de întîlniri cu reprezentanţii Autorităţilor Publice Centrale şi Locale; Sectorul privat, Sectorul non guvernamental şi cel Bancar.

 În cadrul întrevederii, la care au participat şi un grup de potenţiali investitori din Moldova, d-l Markus van der Burg a prezentat mecanismele de funcţionare a Fondului. Ministrul Mediului, Gheorghe Şalaru, a menţionat necesitatea şi importanţa pentru ţara noastră a  finanţării proiectelor din domeniul energiei regenerabile şi întreprinderea tuturor măsurilor posibile pentru obţinerea unei „independenţe energetice”. Toate aranjamentele logistice ale Fondului în Republica Moldova vor fi întreprinse de către Ministerul Mediului prin intermediul Oficiului „Schimbarea climei”.


Plasează articolul în:
google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 
 
Prima   Contact   Harta
vizitatori: 969581
sus
B2B and B2C solutions , Branding & Graphic Design Services,Website Design and Development , E-Commerce Systems,Software Application Architecture and Development,Multimedia solutions , 2D/3D modeling & animation solutions,Video & Post Production Creat de Trimaran
 
Profilul energetic al tarii   /   Cadrul legislativ   /   Studii de caz   /   Profiliurile INP/CN   /   Planuri de afaceri   /   Constientizare   /   Publicaţii   /   Noutati
Tel. +373 22 232247   /  Fax. +373 22 232247

Adresa: Str. Mitropolit Dosoftei 156a, bir. 37, mun. Chisinau, Republica Moldova