Prima Contact Harta
 Română  English
 
 
Prima / Noutati / Companiile străine sunt încă interesate de investiţii în producţia de energie în ţări ca România
Companiile străine sunt încă interesate de investiţii în producţia de energie în ţări ca România
01.06.2010  
Accesări: 692   
imprimare
http://www.money.ro/energie/companiile-straine-sunt-inca-interesate-de-investitii-in-productia-de-energie-in-tari-ca-romania.html

Companiile străine îşi reafirmă angajamentul pentru investiţii în construcţia de centrale electrice în diverse ţări, de exemplu România, însă guvernele trebuie să arate un angajament real pentru liberalizarea pieţelor înainte ca investitorii să asigure finanţarea, potrivit unei analize Reuters.

După decenii în care nu s-a investit în producţia de energie, aceste state intensifică eforturile de a creşte capacitatea de generare pentru a acoperi cererea locală şi eventual pentru a sprijini creşterea economică prin exporturi.
Provocarea este, însă, renunţarea la controlul statului în sectorul producţiei, folosit timp îndelungat ca metodă de limitare a preţurilor şi asigurare a stabilităţii sociale.
Companiile străine au luat în vizor toate ţările din Balcani, dar pentru mulţi România oferă cele mai multe oportunităţi, din cauza localizării strategice şi a unei pieţe cu potenţial important de creştere.
România intenţionează să-şi modernizeze capacităţile de producţie de energie, deţinute în cea mai mare parte de stat, după ani de întârzieri repetate, dar acest lucru va fi posibil doar cu ajutorul investiţiilor străine.
"Sunt puţine ţări în regiune care au aceleaşi avantaje ca România. Ţara dispune de propriul petrol, gaz, cărbune, potenţial enorm pentru energie regenerabilă şi este localizată strategic în regiune cu legături la alte pieţe. Există, însă, un climat prietenos pentru investitori în România în acest moment? Din păcate nu", consideră Frank Hajdinjak, şeful diviziei din România a E.ON.
Această situaţie nu a oprit venirea unor companii, dar analiştii şi investitorii consideră că pentru a atrage un flux constant de fonduri guvernele trebuie să crească transparenţa preţurilor, să grăbească aprobarea proiectelor şi să clarifice incertitudinile legislative.
Criza datoriilor din Europa a amplificat temerile privind recuperarea economică a regiunii, însă statele balcanice nu au altă variantă decât să continue, întrucât costurile de finanţare ar putea creşte, iar necesitatea dezvoltării infrastructurii este critică, notează analiştii.
"Companiile pot amâna proiecte câteva luni şi ar putea dura mai mult până să acopere costurile, dar nevoia de dezvoltare a infrastructurii în regiune este atât de mare încât vor continua", a afirmat Michael LaBelle, analist independent pe domeniul energetic.
Pieţele mari şi resursele bogate au atras investitorii în Balcani, unde cererea este estimată să depăşească producţia în următorii ani.
România negociază în prezent parteneriate public-private în valoare de circa trei miliarde de euro, potrivit ministrului Economiei, Adriean Videanu, suplimentar faţă de pregătirile pentru construcţia a două noi reactoare nucleare. Singura centrală nucleară din România se află la Cernavodă, iar cele două reactoare au asigurat 21% din necesarul de electricitate al ţării în 2009. Autorităţile intenţionează să construiască la Cernavodă alte două reactoare.
Între investitorii interesaţi de dezvoltarea de proiecte în România se numără Enel, CEZ, GDF Suez, AES Corporation, China National Electric Equipment Corporation şi compania japoneză Itochu.
România vrea să obţină 1-2 miliarde de euro şi din vânzarea sau listarea, în 2010 şi 2011, a pachetelor minoritare la companiile energetice. Bulgaria atrage, de asemenea, un interes considerabil în domeniul energiei regenerabile, potrivit analizei Reuters, ca urmare a programelor de sprijinire a proiectelor.
CEZ construieşte un parc eolian de un miliard de euro în sudul României, iar Iberdrola Renovables a anunţat că va opera în România cel mai mare parc eolian din lume pnă în 2017.
Şi alte state balcanice speră să atragă fonduri în domeniul energiei, notează Reuters.
Serbia caută parteneri strategici pentru a investi nouă miliarde de euro în diferite proiecte energetice în următorii cinci ani, în timp ce Bosnia-Herţegovina a anunţat că vrea să atragă fonduri de 2,2 miliarde de dolari pentru sectorul energetic.
În Albania, compania austriacă EVN şi norvegienii de la Statkraft vor construi trei hidrocentrale în valoare de 950 de miloane de euro, după ce premierul a invitat companiile străine să dezvolte proiecte în domeniu.


Plasează articolul în:
google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 
 
Prima   Contact   Harta
vizitatori: 969819
sus
B2B and B2C solutions , Branding & Graphic Design Services,Website Design and Development , E-Commerce Systems,Software Application Architecture and Development,Multimedia solutions , 2D/3D modeling & animation solutions,Video & Post Production Creat de Trimaran
 
Profilul energetic al tarii   /   Cadrul legislativ   /   Studii de caz   /   Profiliurile INP/CN   /   Planuri de afaceri   /   Constientizare   /   Publicaţii   /   Noutati
Tel. +373 22 232247   /  Fax. +373 22 232247

Adresa: Str. Mitropolit Dosoftei 156a, bir. 37, mun. Chisinau, Republica Moldova