http://www.green-report.ro/stiri/pban-ki-moon-avem-nevoie-de-o-revolutie-energiei-curatep
Natiunile bogate si sarace au nevoie de o “revolutie a energiei curate” pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de sera responsabile pentru incalzirea globala, a reiterat secretarul general al ONU Ban Ki-moon, citat de AFP. “Nu ne putem atinge obiectivul de reducere a saraciei fara sa asiguram acces la energie moderna”, a declarat acesta in cadrul unei conferinte de o zi.
El a subliniat ca 1,6 miliarde de oameni din lume nu au acces la electricitate, in timp ce 2-3 miliarde de oameni se bazeaza inca pe surse traditionale de energie precum lemnele de foc sau turba. Ban Ki-moon a spus ca accesul la energie trebuie sa fie extins in cel mai curat si eficient mod.
Ban Ki-moon a vorbit la lansarea unui raport ONU pe energie si schimbari climatice care face apel la “acces universal la servicii energetice moderne” pana in 2030 si care subliniaza necesitatea reducerii intensitatii energetice cu 40% pana in 2030. Intensitatea energetica este masurata prin cantitatea de energie pe unitatea de productie economica.
Reducerea acesteia ar insemna ca tarile dezvoltate si in curs de dezvoltari sa-si intareasca implementarea strategiilor, mecanismelor de piata, instrumentelor de investitii si reglementari cu privire la consumul de energie. Raportul mai precizeaza ca ar fi nevoie de 35-40 de miliarde de dolari anual pentru a face permite accesul minim la serviciile energetice moderne pana in 2030.