Prima Contact Harta
 Română  English
 
 
Prima / Noutati / Proiectele eoliene au trezit interesul bancherilor
Proiectele eoliene au trezit interesul bancherilor
22.11.2011  
Accesări: 3278   
imprimare

 

http://www.green-report.ro/stiri/proiectele-eoliene-au-trezit-interesul-bancherilor

 

Odata cu acordul primit de Romania din partea Comisiei Europene în privinta legii de sprijinire a investitiilor în energii regenerabile, prin acordarea de stimulente sub forma certificatelor verzi, bancile si-au orientat atentia catre finantarea productiei de energie din surse regenerabile, în special catre cea eoliana. Din datele continute în studiul „Energia eoliana în Romania", realizat de TPA Horwath si Schoenherr si Asociatii SCA, proiectele eoliene dezvoltate pana acum în Romania au primit din partea unor institutii de profil finantari de aproximativ 370 de milioane de euro.

 

UniCredit Leasing Corporation a fost prima institutie care a finantat proiecte de energie eoliana pe piata de leasing romaneasca. Institutia a acordat finantarea pentru doua parcuri eoliene: una de 22 de milioane de euro si cealalta de aproximativ 12 milioane de euro.

Citeste aici noul numar al revistei Green Report: Energia regenereaza Romania

In prezent institutia are sapte proiecte de energie regenerabila, supuse evaluarii, dintre care cinci sunt pentru energie eoliana. „Acest segment prezinta un potential important si reprezinta, în acelasi timp, o provocare pentru noi ca finantatori, fiind o arie relativ noua pentru activitatea de leasing. Dorim sa ne diversificam portofoliul, sa finantam în continuare proiecte de energie regenerabila (...)", declara la momentul respectiv Antoaneta Curteanu, CEO UniCredit Leasing Corporation.

Totodata, Raiffeisen Bank Romania a primit din partea Bancii Europene de Reconstructie si Dezvoltare (BERD) un împrumut de 10 milioane de euro pentru a finanta proiecte de eficienta energetica dezvoltate de catre societati locale. Acest împrumut este parte din linia de finantare UE/BERD cu privire la eficienta energetica si va fi folosit în a sprijini investitiile pentru implementarea energiei eficiente de catre companii locale prin împrumuturi pe termen lung, fiecare ajungand la 2,5 milioane de euro.

Potrivit BERD, împrumuturile acordate de banca vor fi complementate de subventii UE pentru asistenta tehnica si stimulente de plata pentru consumatorii finali, promovandu-se în acest fel energia durabila.

"În ciuda dezechilibrului financiar din zona euro, a reducerilor costurilor care încurajeaza folosirea energiei regenerabile si a diminuarilor subventiilor din Spania, Germania, Franta, Italia si Cehia, acest sector industrial este în mod curent privit de investitorii straini ca fiind cel mai atractiv. Prin urmare, Raiffeisen Bank se asteapta ca, odata ce Normele Aplicabile cu privire la Schema-Suport pentru Energii Regenerabile vor intra în vigoare, sa existe o afluenta de proiecte de energie regenerabila, situatie în care vom evalua tranzactiile bazandu-ne pe calitatea sponsorului, experienta tertilor, riscurile de piata si buna fezabilitate a proiectului din punctul de vedere al onorarii obligatiilor de plata", a declarat Steven van Groningen, CEO Raiffeisen Romania. De asemenea, Banca Comerciala Romana (BCR) a încheiat un contract de finantare în valoare de 23 de milioane de euro cu un grup multinatio-nal industrial în vederea dezvoltarii unui parc eolian de 42 MW în sud-estul Romaniei.

„În Romania, schema de sprijin prin certificatele verzi, care este o tehnica bazata pe conditiile din piata, este gata de a fi utilizata, astfel încat atat pretul Certificatelor Verzi, cat si al fiecarui MWh variaza în functie de dezvoltarea pietei. Drept urmare, calculul fluxului de numerar planificat implica un grad de incertitudine mai mare comparativ cu alte tari în care sunt adoptate mecanisme bazate pe preturi fixe. Tinand seama de acest aspect, estimam conditiile necesare pentru acordarea împrumuturilor ca fiind usor mai stricte în Romania, în raport cu alte tari. Începand cu anul curent, BCR a initiat finantarea proiectelor în domeniul energiei regenerabile, însa suntem foarte selectivi în ceea ce priveste alegerea proiectelor potrivite. Sectorul energiei regenerabile este un motor de dezvoltare a economiei romanesti si suntem încrezatori ca, dupa clarificarea cadrului legal, finantarile disponibile vor creste în mod corespunzator", a spus Ioana Gheorghiade, director executiv Banca Comerciala Romana.

BEI si BERD, principalii finantatori pentru proiectele eoliene din Romania
La sfarsitul anului trecut, BEI (Banca Europeana de Investitii) a oferit CEZ un împrumut de 200 de milioane de euro pentru a finanta dezvoltarea unui parc eolian situat în Fantanele, în regiunea Dobrogea. Fondurile BEI sunt folosite pentru cofinantarea planului, constructia, darea în exploatare si lucrarile operationale legate de parcul eolian, cat si transformatoarele si conectarea la reteaua electrica.

Alte 200 de milioane de euro ar putea fi acordate de BEI companiei Enel Green Power pentru constructia a trei noi parcuri eoliene pe teritoriul Romaniei, o investitie totala estimata la 400 de milioane euro. Potrivit institutiei bancare, împrumutul reprezinta 50% din valoarea totala a proiectului.

IFC, membra a Grupului Bancii Mondiale, si BERD au acordat un împrumut de 114,8 milioane de euro pentru cofinantarea operatiunilor de constructie si exploatare a parcurilor eoliene Cernavoda I si II.

Astfel, BERD si IFC au acordat fiecare 57,4 milioane de euro companiei Cernavoda Power SA, al carei actionar majoritar este EDP Renováveis, a treia mare companie din lume în domeniul energiei eoliene, pentru finantarea operatiunilor de constructie si exploatare a parcurilor eoliene. Ambele institutii vor retine cate 42,2 milioane de euro în conturile proprii, fiecare sindicalizand 15,2 milioane de euro catre un grup de banci comerciale. Aceasta este prima investitie de tip „project finance" facuta de BERD si IFC în sectorul energiei regenerabile din Romania.

Obstacole în finantarea proiectelor de energie regenerabila
Steven van Groningen a evidentiat, în studiul „Energia eoliana în Romania", trei obstacole majore în ceea ce priveste finantarea proiectelor de energie regenerabila. În opinia sefului Raiffeisen Romania, primul obstacol îl reprezinta riscul total al pietei.

„Avand în vedere instabilitatea sporita a pietei energiei, producatorii independenti de energie pot fi în avantaj vanzand pe piata spot, cu toate ca finantatorul prefera fluxul securizat al lichiditatilor, cu riscul pietei restrans de contracte bilaterale de achizitie a energiei semnate pe termen lung, cu pret fix. Din nefericire, aceste tipuri de contracte sunt destul de rare pe piata energiei din Romania. Fiind mai degraba o problema de piata decat de reglementare, disponibilitatea redusa a contractelor bilaterale de achizitie a energiei descurajeaza finantatorii cu privire la finantare", a spus van Groningen.

Cadrul legal neaplicabil, înca, precum si lipsa traditiei privind dezvoltarea cu succes si operarea proiectelor de energie regenerabila în Romania sunt celelalte doua obstacole.

„Energia regenerabila este o industrie destul de noua în Romania, exceptie facand energia hidroelectrica, ce implica tehnologii noi sau care se dezvolta rapid, stimuland astfel riscuri noi în ceea ce priveste tehnologia si operarea, atat pentru dezvoltatori, cat si pentru finantatori. Elementele-cheie pentru finantarea proiectelor sunt estimarea precisa a fluxului de numerar, identificarea si estimarea riscurilor si alocarea acestora. Estimarea riscurilor se bazeaza pe o serie dinamica de date prevazute de proiectele existente sau functionale, iar lipsa acestora constituie un obstacol pentru finantator. Succesul finantarii unui proiect de energie regenerabila reprezinta modalitatea în care banca aloca riscurile tertilor", a mai spus van Groningen.

Alte surse de finantare
Investitiile cu privire la promovarea si construirea a noi instalatii producatoare de energie folosind surse regenerabile se pot finanta de catre statul roman si UE prin Fondul de Dezvoltare Regional European - Programul Operational Sectorial "Cresterea Competitivitatii Economice", Masura 4.2 - Investitiile în Energia Regenerabila (ERDF) si Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala - Masura 121 - Modernizarea exploatatiilor agricole (EAFRD).

In cadrul Masurii 4.2 (ERDF), fondul s-a stabilit la aproximativ 300 de milioane de euro pentru finantarea proiectelor de energie regenerabila în perioada anilor 2007-2013, din care 85% reprezinta fonduri nerambursabile oferite de ERDF si 15% reprezinta fonduri publice de cofinantare de la bugetul de stat. Dezvoltatorii pot primi pana la 18 milioane de euro din fonduri nerambursabile pentru proiecte de energie eoliana, potrivit Masurii 4.2. Pana la 70% din costurile proiectelor eligibile se pot finanta prin aceasta modalitate, fiind conditionate de dimensiunea societatii solicitante. Cererile s-au putut trimite în anii 2008 si 2010.

Toate proiectele au concurat între ele din punctul de vedere al calitatii, astfel încat doar cele mai bune au fost subventionate. Dintr-un total de 450 proiecte înscrise, aproximativ 40 au fost aprobate, iar fondurile aferente acestei masuri au fost epuizate, astfel încat pentru moment nu se stie cu siguranta daca vor mai fi posibile si alte solicitari.

Conditia de baza pentru a primi fonduri pentru energia regenerabila conform Masurii 121 (EAFRD) este aceea ca toata electricitatea rezultata sa fie folosita exclusiv pentru parcul care aplica la aceste fonduri - electricitatea nu trebuie sa fie livrata în reteaua nationala. Valoarea maxima a costurilor eligibile ale unor astfel de proiecte nu trebuie sa depaseasca doua milioane de euro. Componenta publica cofinantatoare este limitata la 800.000 de euro pentru perioada 2010-2013 cu suport nerambursabil de 40%.

Pentru proiectele ce includ investitii in productia agricola si pentru utilizarea energiei regenerabile, costurile eligibile maxime pot depasi valoarea de doua milioane de euro, fiind limitate la trei milioane de euro. Suma acordata în plus fata de doua milioane de euro creste proportional cu aportul costurilor pentru investitiile în energie, fiind comparata cu valoarea totala a proiectului. De asemenea, fondurile se pot accesa si prin intermediul programului privind cresterea productiei de energie din surse regenerabile. Astfel de fonduri sunt estimate la peste 100 de milioane de euro pe an.

Finantarea este acordata pana la 50% din valoarea totala eligibila a proiectului, pentru companii ce dezvolta parcuri eoliene în Romania, cu exceptia proiectelor în Bucuresti si judetul Ilfov, unde finantarea maxima este de 40%. Suma maxima care poate fi acordata este de 30 de milioane de lei pentru fiecare proiect.

Toate programele subventionate, atat cele ale UE, cat si cele nationale, impun societatii solicitante un studiu detaliat despre fezabilitatea proiectului din punct de vedere tehnic si economic. Pentru a avea sanse reale de a beneficia de fonduri, la depunerea actelor proiectul trebuie sa detina autorizatia de constructie.

 

 


Plasează articolul în:
google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 
 
Prima   Contact   Harta
vizitatori: 943565
sus
B2B and B2C solutions , Branding & Graphic Design Services,Website Design and Development , E-Commerce Systems,Software Application Architecture and Development,Multimedia solutions , 2D/3D modeling & animation solutions,Video & Post Production Creat de Trimaran
 
Profilul energetic al tarii   /   Cadrul legislativ   /   Studii de caz   /   Profiliurile INP/CN   /   Planuri de afaceri   /   Constientizare   /   Publicaţii   /   Noutati
Tel. +373 22 232247   /  Fax. +373 22 232247

Adresa: Str. Mitropolit Dosoftei 156a, bir. 37, mun. Chisinau, Republica Moldova